Liviu Nanu
Grafică pentru volumul „Apăsaţi tasta any” al poetului Liviu Nanu.
Grafică copertă: Eugen Golumbeanu şi Andrei Gheorghiu.
Volum apărut la editura Marineasa din Timişoara, în toamnă 2005. Liviu Comşia scrie în prefaţa volumului:
„Poetul nu este deloc un pesimist, dimpotrivă, imnurile sale de slavă sunt fărâme dintr-un vast poem de bucurie pentru de-a fi fost el cel dăruit, de-a fi el alesul: „Era într-una din zilele acelea defecte în care ne bucuram/ de coacerea degetelor”. Sau şi mai evident, în dreptul principiilor: „n-am ştiut să mint cu adevărat/ am avut câteva încercări timide mi se abureau ochelarii/nu puteam să-ţi spun te iubesc îmi rămînea „t”-ul/ în gît”. Şi aceste versuri extrase dintr-un poem de dragoste! (n-am ştiut să mint cu adevărat). Ei bine, în asemenea dimensiuni pare să se desfăşoare viaţa cea de toate zilele pe care poetul Liviu Nanu ne-o propune.
Spuneam: pare. Fiindcă Liviu Nanu nu se opreşte niciodată la învelişul existenţial. Scormoneşte, caută, când febril, când pe îndelete, dar întotdeauna cu aviditate. Chiar dacă: „timpul nu e rotund/ doar aşa/ îl vedem noi/ timpul e o iluzie ca şi când/ ai zgâria linii drepte/ pe un ou”. Ca mai departe, ingenuu, să se copilărească, ducându-ne înspre vis, înspre copilărie: „timpul e cucul/ din ceasul de buzunar”, când totul e posibil, totul se întâmplă, totul e fabulos…
Celor care gustă poezia lui Liviu Nanu şi celor ce regretă că n-au ajuns în acel weekend tomnatec la Roşiori le oferim această cronică foarte fidelă şi detaliată a ce s-a întâmplat acolo, din care redăm mai jos ultima parte, în care Andrei Gheorghiu răspunde la întrebările Mariei Prochipiuc legate de grafica coperţii volumului.
Curiozităţi de reporter
MP: Andrei te-am vazut în prezidiu alături de Radu Herinean, tu ai avut un anumit rol acolo din câte am înţeles eu, reperezinţi autoritatea tutelara a coperţii „Apăsaţi tasta any”.
AHG: Interesantă acuzaţie… Onorată Instanţă, în faţa acuzaţiilor de complicitate şi tăinuire a faptelor, mă declar vinovat. Aş fi putut să nu păcătuiesc decât prin prietenia cu Liviu, precum ceilalţi prezenţi în sală, dar vina mea este, recunosc, mai mare, iar circumstanţele, agravante…
MP: De unde până unde ideea coperţii?
AHG: Ideea coperţii e simplă: am vrut „ceva” care să lege lumea reală de cea virtuală. Ne-am oprit la poarta dintre ele, la ochi. Ducând ideea mai departe, am vrut să-i dăm cititorului posibilitatea să-l poată deschide singur, oricând pofteşte. Aşa că l-am secţionat fără să stăm prea mult pe gânduri.
MP: A fost cerută de Liviu sau i-ai facut tu propunere?
AHG: Propunerea a fost a mea. A noastră, de fapt. Am lucrat împreună cu un designer mai bun decât mine, Eugen Golumbeanu, fost coleg de facultate.
MP: Deci tu i-ai propus lui Liviu grafica?
AHG: Da, eu i-am propus-o.
MP: Eşti la prima lucrare de aceste fel?
AHG: Nu, nu sunt la prima abatere. Prima a fost coperta pentru volumul lui Matei Ghigiu, „Sala de aşteptare”, pentru care am făcut şi ilustraţii interioare, câte una pentru fiecare capitol. Apoi a urmat coperta pentru „Liliuţa” Dianei Iepure care, din păcate, a fost înjumătăţită la tipar. Coperta din spate a fost schimbată cu totul de către editură. Alte lucrări ce ţin de „ambalajul” artei ar fi coperţile pentru cd-ul „De alaltăieri şi până ieri – vol. II” al lui Doru Stănculescu, pe conceptul său, foarte orginal de altfel: „alb pe alb”. Şi încă două cd-uri semnate Iuri Micolov, unul abia lansat, altul încă în facere.
MP: Mergem mai departe… Îmi vorbeai de acea deschidere spre lumea reală a virtualului. Îmi mai poţi da amănunte referitoare la această reprezentare grafică?
AHG: Nu o văd neaparat ca pe o deschidere, ci, dimpotrivă, ca pe o strâmtorare. O trecătoare. De aceea, cu atât mai importantă şi mai spectaculoasă. Am acordat ochiului o simetrie pe care nu o are în mod natural, prin oglindirea uneia dintre jumătăţi, tocmai ca să amestecam şi mai mult realul, deci organicul, cu virtualul, cu maşina – şi pentru a sublinia corespondenţa dintre ele. Sau, în fine, asta s-a dorit. Nu ştiu în ce măsură s-a şi izbutit.
MP: Deci cele două coperţi ar reprezenta virtualul şi realul?
AHG: Da şi nu. Nu se poate spune: aceasta este real, aceasta virtual. Tot volumul l-am perceput ca pe o legatură între cele două lumi. Iar coperţile sunt simetrice. Oglindesc aceleaşi elemente de real şi virtual, amestecate. Aşa cum viaţa lui Liviu se împarte, simplist vorbind, între monitor şi terenul de sport, dar fiecare parte se poate regăsi, reflectată, în cealaltă.
MP: Inspiraţia coperţii a venit după citirea cărţii, sau deja aveai în minte ce vrei să faci?
AHG: În mod normal citesc tot materialul pe care urmează să-l „îmbrac”, dar în cazul lui Liviu ştiam cu ce am de-a face. Ideea coperţii ne-a venit mai degrabă din titlul pe care el l-a ales. Practic nu mi-a cerut o copertă pentru noul său volum, mi-a cerut o copertă pentru „Apăsaţi tasta any”.
Ce mi se pare interesant, şi este posibil ca Liviu să nu fi menţionat asta, este că poemul „Apăsaţi tasta any” a fost scris după ce acest titlu a ieşit pe primul loc în preferinţele celor consultaţi cu privire la numele volumului.
MP: Formaţia ta profesională e de designer?
AHG: Nu, nu sunt ceea ce s-ar putea numi designer profesionist. Sunt arhitect. Dar, cel puţin teoretic, orice arhitect ar trebui sa fie un designer decent.
MP: Să înţeleg ca eşti un arhitect de cărţi?
AHG: În nici un caz. Arhitectul cărţii este întotdeauna autorul. Eu sunt mai degrabă puştiul care vine şi trage repede un graffiti pe peretele încă proaspăt.
De fapt, am avut norocul să am prieteni care să-mi ofere oportunitatea să mă exprim în acest fel. Rezultatul m-a surprins în primul rând pe mine.
MP: Care rezultat, coperta?
AHG: Da. Cred că dacă mai fac câteva, o sa încep să mă cred grafician.
MP: Nu te-am numit întâmplător arhitect de cărţi şi voi continua să te numesc aşa, pentru ca nu vreau să cred că pentru o carte coperta este doar ceva comercial, ambalajul. De fapt, coperta reprezintă zidurile de rezistenţă.
AHG: Mă provoci cu o asemenea metaforă, şi voi fi, probabil, foarte subiectiv aici.
Pe de o parte, asocierea coperţilor cu ziduri nu mi se pare deloc fericită. Aşa cum o văd eu, avidă de libertate, poezia este claustrofobă, „limitofobă”, dacă-mi permiţi termenul. O copertă perfectă pentru un volum de versuri ar trebui să fie, conceptual vorbind, cel puţin transparentă, dacă nu imaterială. Pe de altă parte, însă, e important ca o copertă de carte să incite, să atragă, la fel ca o faţadă a unei case frumoase, dezvelind ceva din esenţă, din acel miez de care vorbeam şi acoperind, discret, restul.
Sunt multe de spus vis-a-vis de relaţia formă-conţinut, mai ales astăzi, când efortul pentru construirea imaginii, a faţadei, este atât de mare încât rareori rămâne timp pentru interior. Unde mai pui că suntem popor latin şi, aidoma italienilor, ne cumpărăm mai întâi ultimele modele de maşini, celulare sau ţoale şi abia apoi investim în noi, dacă mai avem ce.
Nu mă refer neapărat la educaţie aici. Nu vreau să fiu moralist – ar fi inutil… Dar nu putem nega faptul că teatrul, concertele, cărţile şi voiajele îşi dispută cu înverşunare ultimele locuri pe lista de priorităţi a celor care, fără să-şi ia de la gură, şi le-ar putea permite.
Dar şi aici depinde cum priveşti. Orice rău naşte bine. În cazul de faţă, tocmai pentru că poezia nu se vinde, nu putem avea pretenţia de la coperta unei cărţi de poezie să fie comercială. Scăpată de canonul mercantilismului, coperta cărţii de poezie este forţată să se raporteze la conţinut. E drept, nu se întâmplă de fiecare dată, dar măcar se tinde către asta. Personal încerc să mă raportez la conţinut în orice fac, nu doar în cazul coperţilor. Caut miezul, îl curăţ cu meticulozitate şi îl expun.
„Apăsaţi tasta any” sunt mulţumit cum a ieşit şi cred că am reuşit să sugerez legătura între real şi virtual. Cea mai „adevărată” apreciere a coperţii a venit de la un membru poezie.ro care mi-a mărturisit că a fost tentat să dea click pe tasta pe care scria „any” când a văzut imaginea coperţii pe site.
Este puţin, şi poate uşor hazliu, dar pentru mine a însemnat mult.
MP: Vreau să te întreb ce reprezintă cifrele, au o anumită semnificaţie? Eu personal le asociez paginilor, poemelor…
AHG: Cifrele şi reţeaua sunt elementele care vin să sprijine latura virtuală, cibernetică a coperţii, a ochiului. Se pot face multe asociaţii, dar sunt deja interpretări personale.
Aici grafica se aseamănă cu poezia şi, de fapt, cu orice altă formă de artă, capabilă să genereze interpretări diferite în fiecare din noi.
MP: Ai încercat să faci grafică şi la proză sau încă nu ţi s-a dat această posibilitate?
AHG: Nu, dar este foarte probabil să ilustrez un volum de proză. Este încă în proiect.
MP: Deci este pe masa de lucru, pot să avansez o întrebare? Ce fel de proză?
AHG: Proză fantastic de fantastică. Şi nu este pe masa mea de lucru. Tot ce pot spune este că va bucura mulţi iubitori de carte când va ieşi.
MP: Realul îţi este ceva foarte îndepărtat sau gresesc?
AHG: Un arhitect nu poate fi departe de real. Daca este, “casa” nu stă în picioare.
MP: O întrebare delicată: Ţi-ar plăcea să fii doar arhitect de cărţi sau şi una şi alta?
AHG: N-aş putea să fiu doar arhitect de cărţi, cum îţi place să-mi spui, şi nici doar arhitect… „de clădiri”, de ziduri. Secretul în meseria mea este să alternezi cât mai mult proiectele, domeniile, tipul de clienţi. Fără această alternanţă te plafonezi si ajungi să faci doar ambalaj, fără conţinut. Aşa că alternez: acum fac grafică de carte, mâine arhitectură şi site-uri web, poimâine modelare 3d, apoi revin la carte.
Întotdeauna voi reveni la carte, într-un fel sau altul.
