Vila Scorpius

Ca şi casa Sagittarius şi casa Gemini, Scorpius este unul din tipurile de locuinţă unifamilială P+1 proiectate de Acub Proiect pentru ansamblul rezidenţial Acasă, situat pe malul lacului Dârvari, în judeţul Ialomiţa, la aproximativ 30 km de Bucureşti.

Organizată în jurul unui nucleu de distribuţie central, cu parterul inundat de lumină, Scorpius beneficiază de un plan bine echilibrat. Fără elemente epatante, este o casă în care fiecare spaţiu este acolo unde te aştepţi să fie şi care, de la primul contact, creează sentimentul de acasă. Locuitul aici redefineşte firescul.

Parterul comunică nemijlocit cu exteriorul la adăpostul etajului protector, ieşit pe alocuri în consolă pentru a îndepărta excesul de însorire. Este genul de interior confortabil în orice anotimp, în care te simţi adăpostit şi în mijlocul grădinii în acelaşi timp, motiv pentru care amenajarea exteriorului este mai importantă la această casă decât la altele. Parterul este compus din două zone: zona caldă, din care fac parte livingul şi locul de luat masa, deschise către curtea din spate; zona rece cuprinde holul de acces, bucătăria spaţioasă (dotată cu două intrări – din locul de luat masa şi din hol), cămară / centrală termică, baie cu duş, hol şi scară.

Distribuţia verticală este asigurată de o scară metalică în două rampe ieşite în consolă dintr-un zid central din beton. Treptele sunt îmbrăcate în lemn şi aduc un aport vizual major la grafica generală a interiorului. Definitorii în acest sens sunt termeni precum prestanţă, stabilitate, rafinament. Etajul este compus din două dormitoare, o baie generoasă, o mică terasă cu acces din holul de etaj şi dormitor matrimonial cu dressing, baie şi terasă proprii. Locuinţa lasă loc unor amenajări în stiluri total diferite: de la vernacular la boieresc, de la interioare istorice ultra-încărcate la minimalism radical.

Gândită pentru pretenţioşi, recomandată deopotrivă claustrofobilor şi biropaţilor, poate adăposti cu lejeritate familii de 4 până la 6 persoane.
[table=6]

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.